Select Page

Cartea funciară

Este acel registru oficial care descrie imobilele şi arată drepturile reale ce au ca obiect aceste bunuri. Pot fi înscrise în cadrul cărții funciare şi alte drepturi, fapte sau raporturi juridice, dacă au legătură cu imobilele cuprinse în aceasta. Întăbularea reprezintă înscrierea în cartea funciară prin care se constituie, se grevează, se restrânge ori se stinge un drept real.

Notarea este înscrierea prin care actele, faptele juridice ori raporturile juridice privitoare la drepturile personale, la starea sau capacitatea persoanelor, în legătură cu imobilele din cadrul cărții funciare devin opozabile faţă de terţi sau sunt înscrise cu efect de informare.

Radierea înscrierii drepturilor reale tabulare are ca efect stingerea acestora din cadrul cărții funciare.

Înscrierea provizorie este acel tip de înscriere care produce efecte sub condiţia şi în măsura justificării ei.