Declarații în procedura divorțului
Pentru asigurarea stabilității circuitului juridic al bunurilor, pentru protecția persoanelor sau a bunurilor acestora, în scopul facilitării accesului la justiție, pentru egalitatea de șanse, în probleme administrative, birocratice sau în numeroase alte situații din viața de zi cu zi, legislația specială solicită
întocmirea de către persoanele interesate a unor declarații autentice (date în fața notarului public).
Declarațiile date în fața notarului public, prin asumarea propriei răspunderi, pot fi realizate în măsura în care acestea nu privesc fapte, întâmplari sau situații contrare legii și bunelor moravuri și au forța probantă a actelor autentice.
Declarațiile sunt date în concordanță cu legislația specială și sub imperiul sancțiunilor prevăzute de art. 326 Cod Penal.
Pentru autentificarea declarațiilor, notarul public poate solicita declarantului acte doveditoare pentru cele declarate de acesta.
Acte necesare
- Act de identitate
- Certificat de căsătorie
- Dovada ultimei locuințe comune